Se afișează postările cu eticheta calatorii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta calatorii. Afișați toate postările

joi, 2 iulie 2009

lacul gavan (rosu)

Se anunta o zi senina motiv pentru care, impreuna cu camaradul meu Cezar, am decis sa incercam un traseu in muntii Baiului pe care ii prefer vecinilor lor datorita linistii ce in genere domneste aici.
Am coborat din trenul personal 3001, in jurul orelor 10,20 a.m., in Gara Predeal. Ne-am intors cateva sute de metri de-a lungul sinelor de cale ferata pe care apoi le-am traversat si ne-am inscris pe drumul ce strabate valea Polistoacei, pe de-o parte pentru a ne bucura de susurul apei si freamatul padurii cat mai repede, iar pe de alta parte pentru a evita panta ce duce catre Cioplea.
Am urmat apoi poteca marcata ce ne-a dus la cabana Susai, de aici lasandu-ne calauziti de un alt marcaj ce duce la lacul Gavan, cunoscut si sub numele de lacul Rosu, loc ce a exercitat, inca de la auzul numelui sau, cu cativa ani in urma, o inexplicabila fascinatie asupra mea. Am coborat in valea Azugii, am traversat drumul forestier si apoi am incepu urcusul urmand acelasi triunghi rosu ce ne-a insotit de la cabana Susai.
De la inceput atentia mi-a fost atrasa de multitudinea urmelor animalelor salbatice. Multitudine ce mi-a fost confirmata de constructiile de interes vanatoresc din zona, in speta doua observatoare ( unul inchis si unul deschis ) situate in marginile unor poieni traversate de poteca, hranitorile de cervide si cabana de vanatoare Lacul Rosu, prin spatele careia trece poteca. Din poienita in care se gaseste aceasta cabana ni se dezvaluie o perspectiva superba asupra muntilor Neamtului.
La doar cateva minute, urmand poteca, pe culme, vom da de o zona defrisata care ne deschide o perspectiva de ansambru asupra muntilor Bucegi.
De aici cararea incepe sa coboare usor si, in putin timp, vom ajunge pe malul lacului Gavan ( Rosu ) descris de literatura ca fiind singurul lac permanent ( n.a. - din muntii Baiului )ce se afla in saua dintre vf. Retevoi si vf.Lacul Rosu; este circular, cu diametru de circa 14 m si adancimea in jur de 1 metru. ( Mihai Ielenicz – Baiului, ed. Sport-Turism, 1984, pg. 31, colectia Muntii Nostri nr.31). in jurul orelor 13,40 p.m., imi lasam rucsacul langa o buturuga, multumit de alegerea facuta, incantat de tot ceea ce vazusem si satisfacut de faptul ca, inca o data, reusisem sa ne demostram „forjori” reusind sa scoatem un timp mai bun decat cel indicat de marcaje.

Dupa o pauza binemeritata am pornit inapoi spre civilizatie, care insa n-a mai avut rabdare si ne-a iesit in intampinare sub forma unor cetateni cu ATV-uri.
Am poposit pe malul Azugii, la bancuta cu masa si, dupa un temeinic studiu al hartii, am ales sa ne intoarcem pe drumul forestier ce se vedea dincolo de rau si care s-a dovedit o alegere buna, fiind chiar drumul ce cobora spre orasul Predeal si pe care il intersecteaza poteca marcata Cioplea – cabana Susai.
Dupa o zi plina, neavand motive de a ne grabi, am coborat pe drumul forestier fara a folosi scurtatura data pe poteca turistica pe care am intersectat-o, iar apoi, pe Polistoaca, am refacut calatoria diminetii. Cronometrul, oprit in gara Predeal, dupa achizitionarea biletelor de tren, mi-a indicat ca, de la plecarea de pe malul lacului Gavan, trecusera 3 ore, 21 de minute si 15 secunde.

vineri, 13 februarie 2009

Calator in Tunisia


SOUSSE



Privit din cel mai inalt punct al sau – turnul fortaretei ajuns astazi far de navigatie - orasul Sousse apare ca un contrast de neuitat intre trecut si prezent, intre civilizatii.
Orasul vechi – Medina – pastreaza farmecul aparte al secolelor demult apuse si doar privind de sus vedem ca prezentul exista si intre zidurile ce nu l-au putut apara de singurul dusman invincibil al omului si al lucrului mainilor sale: timpul. Prezentul salasluieste aici sub forma antenelor de pe fiecare acoperis si al scuterelor ce se strecoara usor pe stradutele inguste.





In partea ei comerciala medina din Sousse este un veritabil furnicar in care regasesti o lume desprinsa din romane, in care achizitionarea unui obiect nu este altceva decat finalul unui joc incitant – cel al tocmelii. Nu o data soarele puternic, aerul marii si lumea pestrita venita din toate colturile lumii te poarta departe, dincolo de argintarii, matasuri, covoare sau orice alt obiect pe care esti imbiat, in cursul lungilor discutii, sa-l achizitionezi, intr-o lume dincolo de monotonia vietii de zi cu zi. Parasind insa furnicarul stradutelor tivite cu mici pravalii patrunzi intr-o lume de lumini si umbre, de alb si culori vii, tari, a stradutelor inguste si pustii, cu ziduri ce par interminabile si care, din loc in loc, sunt marcate de dreptunghiul unor usi impenetrabile. Poti rataci ore in sir fara sa intalnesti tipenie de om, pierdut prin labirint si mereu curios de ceea ce iti
rezerva viitorul de dupa urmatorul colt de strada.







Orasul a fost ridicat de fenicieni in secolul al IX-lea i.e.n., distrus de greci, transformat in colonie de imparatul Traian, intrat apoi sub dominatie vandala, bizantina si araba, asaltat de normanzi, spanioli, francezi si venetieni ce doreau distrugerea veritabilului cuib de pirati existent aici, bombardat de aliati in cel de.al doilea razboi mondial. S-a numit de-a lungul timpului Hadrumete, Hunericonopolis, Justinianopolis si este in prezent al treilea ca marime din Tunisia cu o populatie de cc.100.000 de locuitori. Labirintul suprateran al Medinei este dublat de cel subteran al catacombelor care au constituit locul de odihna a catorva zeci de mii de crestini din secolele II – IV. Muzeul Arheologic, Muzeul Dar Esid – o superba casa traditionala ce a apartinut unei notabilitati locale, muzeul El Kobba – de arta si traditii populare, Ribat-ul, Marea Moschee sunt doar cateva din punctele de atractie turistica pe care le poti vizita sau admira de pe plajele orasului, de pe terase sau pe fereastra restaurantelor, din largul marii de pe corabiile piratilor , din inaltul cerului de pe pararapanta sau tolanit pe pernele trasurilor albe trase de cai. Metroul – un tren – leaga orasul Sousse de orasele Monastir si Mahdia. Opreste si la aeroportul international Monastir. Legatura orasului cu restul tarii este asigurata de o puternica infractructura feroviara dar si de numeroasele autobuze .
La 5 km. nord de Sousse se gaseste statiunea Port El-Kantaoui. Distanta poate fi parcursa pe jos sau cu un mijloc de locomotie. Pentru farmecul locului, pentru a admira tot ceea ce acest colt de lume are de oferit recomand tuk-tuk-ul, un triciclu cu doua-trei banchete, deschis si de la bordul caruia veti arunca grijile, amintirile vietii de zi cu zi si veti cobora patrunsi de spiritul vacantei pe care o veti dori fara sfarsit. Statiunea a fost creata in anii 70 si adaposteste un impresionant port turistic deschis unui numar de peste 350 de ambarcatiuni, inconjurat de gradini, complexe hoteliere care cresc spre linia orizontului pornind de la cele doua etaje specifice malului marii si care ofera toate facilitatile dorite.


Tot acest univers este scaldat de lumina puternica a soarelui marginit fiind de apele de un albastru ireal ale Marii Mediterane. Granita dintre cele doua elemente fundamentale apa si pamantul, bantuita de soare si de aerul matasos al brizei este marcata de nisipul fin al plajelor deasupra carora se impletesc toate limbile pamantului.
B.